Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat crearea „Inițiativei Carpaților”, un nou cadru de cooperare regională care va reuni opt state pentru a implementa proiecte non-militare. România se numără printre țările invitate în acest format, alături de Austria, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia.
Proiectul a fost prezentat pe 1 iulie 2026, la Dublin, în cadrul deschiderii președinției UE a Irlandei. Inițiativa a primit o reacție favorabilă din partea liderilor Consiliului European și ai Comisiei Europene, fiind programată să fie lansată oficial în toamna anului 2026.

