Via Transilvanica a fost declarată oficial traseu pedestru de interes național, printr-un ordin semnat de ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. Recunoașterea oficială a acestui proiect, inițiat de Asociația Tășuleasa Social, stabilește noi reglementări pentru protecția, întreținerea și siguranța traseului.
Traseul se întinde pe o distanță de peste 1.630 km și traversează patru regiuni istorice — Bucovina, Transilvania, Banat și Oltenia — trecând prin 10 județe. Recunoașterea oficială implică responsabilități concrete pentru autoritățile locale și sancțiuni pentru degradarea infrastructurii.

