Farmaciile din România au stocuri limitate de vaccinuri antigripale injectabile, însă Ministerul Sănătății a anunțat că peste 600.000 de doze suplimentare vor fi distribuite până la sfârșitul lunii octombrie. În prezent, pentru variantele Vaxigrip și Influvac au mai rămas aproximativ 45.000 de doze disponibile.
În timp ce cererea pentru vaccinurile injectabile a fost ridicată, stocurile de Fluenz, destinat copiilor și adolescenților, și de Efluelda, pentru persoanele peste 60 de ani, rămân suficiente la nivel național.

