Instanța a stabilit că Sorin Blejnar nu mai poate fi tras la răspundere penală, bazându-se pe o reglementare a Instanței Supreme din anul precedent. În hotărârea sa, Curtea de Apel București a precizat: „Încetează procesul penal faţă de inculpatul Blejnar Sorin, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de influență, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.”
Condamnarea inițială din mai 2019 îl obliga pe fostul șef ANAF să execute pedeapsa de 5 ani de închisoare și să achite suma de peste 12 milioane de lei. Sorin Blejnar a fost eliberat condiționat în octombrie 2021, după ce a executat aproape jumătate din pedeapsă.
Pentru a anula sentința, acesta a depus în 2023 o primă contestație în anulare, care a fost însă respinsă. În 2026, printr-o a doua contestație, a obținut câștig de cauză, procesul penal încetând definitiv față de acesta.