Consiliul Concurenței a aprobat preluarea activelor producătoare de îngrășăminte și produse industriale ale combinatului Azomureș de către Romgaz. Tranzacția, realizată printr-o operațiune de tip Transfer of Going Concern (TOGC), include contractele și salariații aferenți unităților de producție.
Operațiunea are ca scop diversificarea activității celui mai mare producător de gaze naturale din România, prin utilizarea resurselor proprii în producția industrială cu valoare adăugată mai mare. Azomureș, principalul producător de îngrășăminte pe bază de azot din țară, face parte din grupul Ameropa.

