În București, un apartament standard cu două camere în zone precum Floreasca, Drumul Taberei sau Titan costă între 120.000 și 180.000 euro. Avansul necesar pentru achiziția unei locuințe în capitală este de 12,5%.
Raportat la un salariu mediu net local de 1.200 – 1.400 euro pe lună, achiziția unei locuințe necesită echivalentul a 8-10 salarii anuale integrale, presupunând că cumpărătorul nu are nicio altă cheltuială timp de un deceniu. „Într‑o țară în care prețurile locuințelor cresc mult mai rapid decât veniturile reale, șansa de a putea să îți cumperi o casă devine o adevărată misiune imposibilă pentru majoritatea populației”, precizează analiza Frames.
Situația este critică și în alte orașe, precum Cluj-Napoca, unde prețul mediu pe metru pătrat este cuprins între 2.500 și 3.000 euro. În timp ce în majoritatea orașelor chiriile au stagnat sau au scăzut, Timișoara a înregistrat o creștere a acestora de 17%.
Experții avertizează că în unele centre urbane mari, prețurile apartamentelor au crescut cu ritmuri de două cifre, consolidând poziția fondurilor de investiții pe piață.