Guvernul României va depune săptămâna viitoare o contestație în Belgia împotriva blocării conturilor ROMATSA, măsură rezultată din procedura de executare silită inițiată de compania Pfizer. Blocarea a fost notificată către ROMATSA de către EUROCONTROL, după ce România a pierdut un proces legat de contractele pentru vaccinurile anti-COVID.
În timp ce autoritățile contestă procedura de poprire, premierul interimar Ilie Bolojan a asigurat că activitatea de supraveghere și dirijare a zborurilor nu va fi afectată, ROMATSA urmând să funcționeze fără probleme în perioada următoare.

