România a intrat în Cartea Recordurilor Guinness după ce, în comuna Poienarii Burchii din județul Prahova, au fost plantați simultan 2 512 de puieți. Evenimentul, intitulat „Pădurea Prieteniei”, a depășit performanța anterioară stabilită în India, unde au fost plantați 2 055 de arbori în vara anului 2025.
Acțiunea a fost organizată de Asociația Act for Tomorrow împreună cu Kaufland România, beneficiind de sprijinul Ministerului Mediului și al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. La eveniment au participat peste 3 200 de voluntari, inclusiv reprezentanți ai guvernului, universități și companii private.

