Deputații USR Dumitru Văduva și Ovidiu Paraschivescu au depus un proiect de lege pentru modificarea Codului Rutier, prin care se dorește reglementarea explicită a formării „culoarului de salvare”. Această măsură vizează facilitarea intervenției rapide a ambulanțelor, pompierilor și poliției în condiții de trafic intens sau ambuteiaj.
Inițiativa urmărește eliminarea ambiguității legislative actuale, care nu prevede obligații clare pentru șoferi în situații de blocaj rutier, și propune alinierea legislației românești la standardele utilizate în mai multe state europene.
