Bugetul total este distribuit pe mai multe categorii de vehicule. Cea mai mare parte a fondurilor, 25.600.000 lei, este destinată autovehiculelor cu propulsie termică, inclusiv cele cu GPL sau GNC, precum și mașinilor hibride. Pentru vehiculele electrice, plug-in hibrid sau cele cu pilă de combustie cu hidrogen au fost rezervate 9.239.000 lei, în timp ce motocicletele, inclusiv cele electrice, beneficiază de 550.000 lei.
Valorile ecotichetelor variază în funcție de tipul de motorizare. Cele mai mari sume sunt acordate pentru vehiculele pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, respectiv 18.500 lei. Autovehiculele plug-in hibrid și motocicletele electrice primesc 15.000 lei, cele hibride 12.000 lei, iar mașinile cu motor termic sau motocicletele obișnuite 10.000 lei.
Procesul de aplicare se realizează exclusiv prin intermediul aplicației online de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). „Sunt bani care trebuie să ajungă la cetățeni, nu să rămână blocați în proceduri administrative. Ne dorim un program accesibil, eficient și care să răspundă nevoilor reale ale românilor”, a declarat Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.