Investigația este condusă de Poliția Republicii Moldova, Inspectoratul Național de Investigații, Serviciul de Informații și Securitate și procurorii de la PCCOCS, cu sprijinul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”. Acțiunile au vizat persoane suspectate de organizarea acestor proteste.
Grupul ar fi activat începând cu luna octombrie 2026, folosind profiluri false pe TikTok și Facebook, precum și canale de Telegram, printre care și „ProtestMD”. Unele dintre aceste conturi ar fi fost administrate din afara Republicii Moldova.
Obiectivele organizatorilor ar fi fost obținerea de beneficii financiare și instigarea la violență. Poliția Republicii Moldova a precizat că scopul era „beneficii financiare și organizarea unor acțiuni violente, inclusiv distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor publice și civile”.
În cadrul dosarului, autoritățile documentează modul în care tinerii au fost atrași în aceste activități. Conform Poliției Republicii Moldova, aceștia „ar fi fost mobilizaţi, în special, tineri din instituţiile de învăţământ profesional şi superior, pentru a participa la acţiuni de protest care ar fi putut degenera în dezordini în masă”.