Parchetul European (EPPO) a demarat o investigație oficială privind procesul de achiziție a microbuzelor școlare electrice finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Confirmarea a fost transmisă ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, în urma sesizării depuse de acesta în decembrie 2025.
Ancheta vizează posibile nereguli în derularea licitațiilor pentru cele 3.200 de vehicule prevăzute inițial, după ce verificările au indicat diferențe majore de preț și termene de livrare nerespectate. Ministrul a precizat că rezultatele investigațiilor interne ale Corpului de Control vor fi transmise Departamentului pentru Lupta Antifraudă și Consiliului Concurenței.
