Instanța a stabilit pedeapsa de 19 ani de închisoare, deși procurorii solicitaseră inițial o sentință de 25 de ani. Vlad Plahotniuc este acuzat că a beneficiat, în perioada 2013-2014, de sume totale de aproximativ 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, sustrase din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a acceptat integral acțiunea civilă depusă de Ministerul Finanțelor. Astfel, a fost dispusă încasarea a peste 60 de milioane de dolari din conturile oligarhului pentru recuperarea prejudiciului.
Vlad Plahotniuc, care fugise din țară în 2019, se află în arest preventiv din 25 septembrie 2025, după ce a fost extrădat din Grecia. La revenirea sa în Republica Moldova au fost puse în executare patru mandate de arest emise pe numele său.
Deși a fost condamnat, Plahotniuc a negat anterior acuzațiile, susținând că cererile acuzatorilor nu aveau suport deoarece probele necesare nu existau. Sentința pronunțată este cu drept de apel la Curtea de Apel Centru.
În paralel cu acest caz, oligarhul mai figurează ca învinuit în alte două dosare aflate în faza de investigare: unul privind achiziția frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte, cu un prejudiciu de circa 140 milioane lei, și altul referitor la o presupusă dare de mită fostului președinte Igor Dodon.