Bărbatul, identificat ca fiind Luhaitao, a fost extras dintr-un tunel cu o lungime de 225 metri aflat în cadrul proiectului hidroenergetic Upper Trishuli-1, din districtul Rasuwa. Operațiunea a fost realizată de o echipă mixtă formată din militari nepalezi și experți sud-coreeni în intervenții în caz de dezastre. Purtătorul de cuvânt al armatei, Raja Ram Basnet, a confirmat faptul că „un cetăţean chinez tocmai a fost scos dintr-un tunel”.
Simultan, în provincia Bagmati, mai exact în localitatea Betrawati, o femeie de aproximativ 60 de ani a fost scoasă dintr-o casă prăbușită. După salvare, aceasta a fost transportată aerian către Kathmandu pentru îngrijiri medicale. Supraviețuitorul chinez a fost, de asemenea, supus unei evaluări medicale înainte de a fi evacuat cu elicopterul.
Acesta este al treilea muncitor salvat dintr-un tunel, după ce vineri, 4 septembrie, doi cetățeni nepalezi au fost scoși în viață din aceeași hidrocentrală. Eforturile de salvare sunt susținute de echipe internaționale din India, China și Coreea de Sud.
Situația rămâne critică, autoritățile nepaleze precizând că „aproximativ 900 de muncitori sunt daţi dispăruţi în 12 proiecte hidroelectrice din Nepal, iar autoritățile estimează că aproximativ 500 dintre aceștia ar putea fi blocaţi în tuneluri”. În regiunea Tibet, bilanțul celor afectați de viituri este de 21 de morți.