Componenta aeriană a proiectului include achiziția a două avioane tactice multirol Leonardo C-27J Spartan NG, evaluate la 245.000.000 euro, și a 12 elicoptere Airbus (modele H145/H160) pentru o sumă de peste 280.000.000 euro. Avioanele Spartan vor fi utilizate pentru transportul echipelor de intervenție, evacuări medicale și sprijin în situații de urgență majoră.
Pe partea de echipamente terestre și navale, MAI alocă 115.925.000 euro pentru autospeciale de intervenție și 10.921.000 euro pentru mobilitate militară. Lista dotărilor cuprinde, de asemenea, șalupe de căutare și salvare, ambulanțe specializate pentru pacienți cu boli înalt contagioase și un tren de intervenție destinat transportului victimelor.
Cele mai mari sume sunt direcționate către managementul victimelor multiple și protecția CBRNe, cu o valoare de 431.861.000 euro, urmate de sistemul de evacuare în masă, evaluat la 292.886.125 euro. Pentru sistemele de comunicații critice, comandă-control și securitate informatică au fost alocați 121.520.000 euro.
Un aspect specific al programului este achiziția de Sisteme de Armament Individual (SAI) de infanterie tip NATO și muniție. Această procedură a fost coordonată inițial de Ministerul Apărării Naționale până la data de 13 mai, moment la care coordonarea a fost transferată către MAI, printr-un acord de asociere care include și SRI, SIS, SPP, STS și ANP.
Referitor la cadrul legal al acestor achiziții, Ministerul Afacerilor Interne a precizat în comunicatul de presă că „Procedurile individuale de achiziție, derulate în cadrul proiectelor SAFE, au fost realizate cu furnizori aprobați de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în conformitate cu prevederile OUG nr. 62/2025, cu modificările și completările ulterioare.”