Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la acoperișul unor chilii din cadrul Mănăstirii Bistrița, județul Vâlcea. În urma intervenției pompierilor, a fost identificat un corp carbonizat de sex feminin, autoritățile confirmând decesul unei măicuțe.
Flăcările s-au manifestat generalizat pe o suprafață de 800 de metri pătrați, afectând inclusiv o mansardă locuibilă care găzduia 11 chilii. Operațiunea de stingere a durat mai bine de cinci ore, timp în care forțele de intervenție au acționat și pentru protejarea unei butelii GPL, existând riscul propagării focului la întreaga construcție de aproximativ 1000 de metri pătrați.
