Guvernul a adoptat printr-o ordonanță de urgență reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru și impunerea unei singure actualizări zilnice a prețurilor la pompă. Măsurile, publicate de Ministerul Finanțelor, au fost stabilite de grupul de lucru guvernamental pentru gestionarea crizei carburanților, în urma consultărilor cu operatorii din domeniu.
Decizia vizează limitarea fluctuațiilor de preț și vine în completarea reglementărilor privind adaosul comercial, prevăzute în Ordonanța nr. 19/2026. Autoritățile au precizat că soluția a fost aleasă pentru a evita distorsiunile în aprovizionare și pentru a respecta limitările bugetare ale României.

