Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a precizat că în sectorul sănătății peste 75% dintre angajați ar putea beneficia de creșteri salariale. Conform datelor prezentate, sub 18% dintre lucrătorii din acest domeniu ar rămâne în situații izolate care ar necesita măsuri suplimentare de compensare.
Pentru sectorul educației, propunerea vizează o creștere substanțială a veniturilor, inclusiv dublarea valorii plății cu oră. Dragoș Pîslaru a explicat că se încearcă onorarea promisiunii făcute după greva din 2023, prin care salariul debutantului ar trebui să atingă media brută pe economie, începând cu anul 2028.
„Educația a avut o grevă în 2023 și i s-a promis prin OUG că salariul debutantului din învățământul preuniversitar va fi salariul mediu brut pe economie. Nu am putut să punem pe masă o astfel de alocare, pentru că nu am avut resursele. Încercăm să vedem dacă putem să oferim această creștere începând cu 2028”, a declarat ministrul interimar al Muncii.
Sistemul de calcul al noilor salarii va fi bazat pe coeficienți, valori directe și tranșe de vechime. Valoarea de referință de 4.100 lei este stabilită pentru perioada 1 decembrie 2026 și pe tot parcursul anului 2027.