Guvernul condus de Ilie Bolojan a aprobat acordarea unei prime de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei net pentru personalul didactic și didactic auxiliar. Măsura vizează cadrele din învățământul preuniversitar și universitar de stat.
Suma va fi acordată pe suport electronic începând cu luna mai 2026 și va rămâne valabilă până la finalul anului școlar și universitar 2025–2026. Finanțarea primei este asigurată prin fonduri europene nerambursabile, gestionate prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.

