Angajații Fabricii de Arme Cugir au declanșat miercuri dimineața, 3 iunie, o grevă generală pentru a solicita majorări salariale și îmbunătățirea pachetului de beneficii. Protestul, susținut de peste 65% dintre lucrători, vine în urma unor negocieri cu conducerea care se desfășoară încă de la luna octombrie a anului trecut.
În timp ce sindicatul reclamă stagnarea veniturilor și scăderea puterii de cumpărare, conducerea unității se află în proces de negocieri cu producătorul german J.P. Sauer & Sohn GmbH. Situația este tensionată, angajații semnalând lipsa progresului în acordurile colective și eșecul semnării programului SAFE până la termenul de 31 mai.

