Pe 5 august 2026, Structura Centrală a DIICOT și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București au efectuat percheziții la domiciliul acestuia din București. Conform DIICOT, suspectul ar fi realizat două fotografii în care fiica sa, de 3 ani, apare nud, imagini care ar fi fost ulterior stocate și trimise mamei copilului.
Cătălin Avramescu a fost audiat de procurori, declarând că fotografiile au fost făcute în cadrul unei discuții despre refuzul copilului de a purta scutecul. „Era o discuție banală despre faptul că unul dintre copii refuza să poarte scutecul. Fotografiile au fost făcute în acest context și au fost prezentate drept dovezi pentru acuții extrem de grave, ceea ce este complet fals”, a afirmat acesta.
Dosarul penal se suprapune peste un conflict civil anterior, în care fostul consilier a fost acuzat de intimidare și hărțuire, fiind solicitate ordine de protecție. În prezent, Cătălin Avramescu deține funcția de director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” și este profesor la Universitatea din București.