Începând cu sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026, examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist va fi organizat cu subiecte unice la nivel național. Această schimbare a fost introdusă printr-un ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației, publicat în Monitorul Oficial nr. 649 din 6 august 2026.
Noua metodologie impune standardizarea probei scrise, care va fi evaluată printr-un barem comun pentru toate centrele universitare. Până în prezent, singura disciplină medicală care utiliza subiecte standardizate la nivel național a fost Anestezie – Terapie Intensivă (ATI).

