Europarlamentarul PNL Virgil Popescu a solicitat Comisiei Europene elaborarea unui regulament care să permită taxarea profiturilor excepționale ale companiilor din sectorul energetic. Fondurile colectate prin această măsură ar urma să fie redistribuite sub formă de subvenții către cetățeni, pentru a contracara creșterea prețurilor la combustibili.
Demersul vine în contextul în care miniștrii finanțelor din Germania, Italia, Spania, Portugalia și Austria au solicitat oficial, printr-o scrisoare adresată comisarului european pentru climă, Wopke Hoekstra, implementarea unei taxe pe profiturile neprevăzute ale companiilor energetice. Aceștia susțin că o astfel de inițiativă ar demonstra unitatea Uniunii Europene în fața provocărilor economice actuale.

