Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce a fost audiat de procurorii secției a II-a din cadrul DNA. Acesta este acuzat de luare de mită, însă neagă orice implicare, susținând că este nevinovat și că nu a primit nicio sumă de bani.
În timp ce DNA suspectează că primarul ar fi beneficiat de servicii de consultanță și publicitate electorală în schimbul unor documentații de urbanism, Ciprian Ciucu afirmă că numele său a fost folosit de alte persoane în timpul campaniei electorale de anul trecut.

