Administrația americană acuză entități din China de desfășurarea unor campanii coordonate pentru a copia, la scară industrială, proprietatea intelectuală a laboratoarelor de inteligență artificială din Statele Unite. Washingtonul avertizează că aceste operațiuni vizează extragerea sistematică a capabilităților din cele mai avansate sisteme AI pentru a accelera dezvoltarea propriilor modele chinezești.
Acuzațiile au fost detaliate într-un memorandum semnat de Michael Kratsios, directorul Biroului pentru Politică Științifică și Tehnologică al Casei Albe. Această situație intensifică rivalitatea tehnologică dintre cele două puteri și ar putea complica relațiile bilaterale, inclusiv viitoarele întâlniri dintre liderii celor două state.
