O biserică de lemn construită în anul 1675, situată în satul Posta din comuna Remetea Chioarului, județul Maramureș, a fost cuprinsă de un incendiu violent vineri dimineață. Flăcările au devastat o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați, inclusiv turla lăcașului de cult.
Monumentul istoric cu hramul „Sfântul Ilie” a ars pe suprafețe extinse, iar turla, cu o înălțime de aproximativ 25 metri, a prezentat un risc iminent de prăbușire în timpul intervenției.

