Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat că dronele Geran-4, derivate din modelul iranian Shahed, au atins viteze de aproximativ 450 km/h și au o rază de acțiune estimată între 800 și 900 km. „Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone”, a declarat oficialul în cadrul unei conferințe de presă de la Târgu Jiu.
Operațiunea s-a desfășurat într-un interval extrem de scurt: prima dronă a intrat în spațiul aerian la ora 17:59 și a fost doborâtă la 18:01, în timp ce a doua a fost interceptată la ora 18:05, după ce a intrat la ora 18:01.
Intervenția a fost realizată de un singur echipaj format din două avioane F-16 dotate cu rachete aer-aer. Aceasta a eliminat necesitatea decolării suplimentare a altor aeronave de la Baza 86 Fetești pentru a ajunge în zona de interceptare.
Radu Miruță a subliniat că Ministerul Apărării a înregistrat trei premiere absolute: doborârea a două drone consecutive, timpul de reacție extrem de scurt și faptul că ambele aparate au fost neutralizate de același echipaj.