Începând cu 1 septembrie 2026, cetățenii care au lucrat legal atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii, vor putea totaliza perioadele de asigurare din ambele țări pentru a îndeplini condițiile de pensionare. Această facilitate rezultă din acordul bilateral de securitate socială semnat între cele două state și ratificat în România prin Legea nr. 3/2024.
Mecanismul permite adunarea stagiilor de cotizare pentru a verifica dacă persoana îndeplinește pragul minim necesar, însă nu presupune transferul contribuțiilor între state. Fiecare țară va continua să calculeze și să plătească pensia aferentă perioadelor lucrate pe teritoriul său, conform legislației naționale.

