Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, va fi prezentă la București pe 1 septembrie pentru lansarea volumului său de memorii intitulat „Libertate. Amintiri 1954 – 2021”. Evenimentul, organizat de Editura Litera, va avea loc la Ateneul Român și va include un dialog public cu jurnalistul și fostul ministru al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu.
Vizita face parte dintr-un turneu de promovare internațional, volumul fiind lansat în 2024 în peste 30 de țări. România este una dintre puținele destinații unde Angela Merkel a ales să fie prezentă personal, alături de orașe precum Berlin, Washington, Budapesta și Atena.

