Angajații Autorității Vamale Române (AVR) și ai structurilor subordonate au început, începând cu ziua de joi, 28 mai 2026, un protest la nivel național. Acțiunea constă în aplicarea strictă și riguroasă a tuturor procedurilor de control vamal, atât la frontieră, cât și în interiorul țării.
Această măsură, care vizează controale amănunțite ale documentelor și mărfurilor, riscă să determine creșterea semnificativă a timpilor de așteptare pentru persoanele și vehiculele care tranzitează punctele de trecere a frontierei.

