Pentru a recupera suma pierdută, autoritățile au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile, precum și asupra disponibilului din conturile bancare, în valoare totală de 21,34 milioane lei.
anchetele au evidențiat utilizarea unor firme tip „missing trader”, înființate în Ungaria și Slovacia pentru a beneficia de scutirea de TVA. Atunci când codul de TVA al unei societăți era anulat, activitatea era transferată rapid către o altă firmă pentru a menține circuitul fraudulos.
Mecanismul implica subevaluarea prețurilor autoturismelor, care erau declarate la mai puțin de 30% din valoarea reală. De asemenea, au fost utilizate facturi și contracte fictive, completate în alb sau întocmite între persoane fizice pentru a masca furnizorul real.
În procesul de fraudă au fost folosite persoane interpuse, unele dintre acestea declarând că nu aveau cunoștință de tranzacțiile realizate în numele lor. Verificările au fost efectuate în județele Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu, cu sprijinul autorităților fiscale din alte state membre ale UE.