Aeroporturile din Uniunea Europeană se confruntă cu riscul unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbărilor traficului prin Strâmtoarea Hormuz. ACI Europe, organizația care reprezintă aeroporturile europene, a transmis un avertisment oficial comisarului european pentru transporturi, Apostolos Tzitzikostas, solicitând măsuri proactive și o monitorizare riguroasă a aprovizionării la nivel comunitar.
Conform datelor furnizate de ACI Europe, rezervele de kerosen sunt în scădere, iar prețurile acestui combustibil s-au dublat deja pe piața europeană. În absența unei reluări stabile a tranzitului prin Strâmtoarea Hormuz în următoarele trei săptămâni, experții estimează că deficitul de combustibil ar putea afecta direct operațiunile aeriene și planurile de călătorie din sezonul estival.
