Ministrul demisionar al Sănătății, Alexandru Rogobete, a dezvăluit existența unor nereguli grave la Institutul Oncologic București (IOB), unde medicamente chimioterapice plătite din bani publici ar fi fost furate și transferate către spitale private. Aceste acuzații se bazează pe un raport al Curții de Conturi și pe verificările efectuate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății.
Frauda vizează perioada 2020-2021, fiind suspectată dispariția unor medicamente în valoare de cinci milioane de euro. Mecanismul de fraudă ar fi implicat emiterea de facturi pentru medicamente care nu au intrat niciodată în spital sau care au fost plătite, dar nu au fost decontate pe pacienții oncologici.
