Cine vorbește pentru diaspora românească din UK? Anatomia unui raport care vrea sa “dea bine la public”.

09 iul. 2026

De Adrian Cherciu.
Rezumat în limba română.
Articolul integral aici -» https://www.cherciu.com/who-speaks-for-the-romanian-diaspora.html

Pe scurt și de ce am scris acest text

Subiectul.

THE ROMANIAN DIASPORA’S CONTRIBUTIONS TO THE BRITISH ECONOMY AND SOCIETY

În iunie 2026, ACORD UK (o organizație fondată în 2025) și Universitatea Bournemouth au publicat raportul Contribuțiile Diasporei Românești la Economia și Societatea Britanică. Avizat de ambasadorii ambelor țări, documentul a fost promovat drept prima analiză cuprinzătoare a diasporei românești din Marea Britanie.

Critica mea analizează acest raport exact prin prisma propriilor sale standarde declarate:

  • apolitic
  • bazat pe dovezi
  • riguros

La o lectură atentă, eșuează la toate trei capitolele. Afirmație de mai jos sunt documentate în critica pe larg.

Ce am descoperit:

  • Cifrele demografice sunt numărate de două ori. Titlul de glorie, „Peste 1,3 milioane de români au primit statut”, numără dosare aprobate, nu persoane: propriile cifre ale raportului arată un număr de aproximativ 1,06 milioane de beneficiari unici, comparativ cu numărătoarea de la recensământ de 557.554. Raportul nu face niciodată această corecție.
  • Titlul fiscal este o iluzie. Raportul pune în balanță 2,399 miliarde de lire sterline din Impozitul pe Venit și Asigurările Naționale (National Insurance) cu doar două ajutoare sociale vechi (concepute să scadă spre zero), omițând complet Universal Credit și orice altă componentă de cheltuieli pe care o metodologie corectă ar cere-o.
  • Recordul de angajare este un artificiu matematic neajustat. Rata de 80,4% este calculată pe o populație în care 78% are între 20 și 49 de ani. Cifra nu a fost niciodată standardizată în funcție de vârstă și este extrasă din date combinate pentru cetățenii români și bulgari.
  • Din istorie lipsește cel puțin un secol. Prezența românească documentată se întinde pe 14 decenii, de la expulzarea lui Moses Gaster în 1885 până la exilul englezesc al Regelui Mihai. Cu toate acestea, raportul îi alocă Regelui o singură propoziție. Un registru pe care l-am gestionat personal între 2006 și 2019 conținea deja 112 profiluri de români remarcabili, printre care și doi viitori autori ai acestui raport.
  • Raportul omite, sper că din greșeala, datele “sensibile“. Omite alegerile din 2024 și votul de 70-75% din diasporă pentru candidatul controversat Călin Georgescu; rata de încarcerare (aproximativ 130 la 100.000 vs. media națională de 143) – o rată care este de fapt sub medie odată ce se ține cont de structura pe vârste; cifrele referitoare la victimele traficului de persoane; și colapsul de 73% al numărului de studenți români post-Brexit.
  • Lipsa oricărui mandat. Autorii nu dețin niciun mandat din partea comunității pe care pretind că o consiliază. Nu există un registru al conflictelor de interese, nicio secțiune referitoare la limitele studiului și niciun proces verificabil de recenzie academică (peer review).

De ce mi-a atras atenția si de ce am o problemă cu acest raport. Trăiesc în Marea Britanie de 25 de ani. Am contribuit la construirea unora dintre primele elemente de infrastructură ale comunității – site-uri web, ghiduri, întâlniri și chiar registrul menționat mai sus – și am militat pentru drepturile de muncă ale românilor pe durata anilor de restricții (2007-2013).

Îmi doresc ca această comunitate, a românilor, să fie documentată, celebrată și apărată, motiv pentru care acest raport mă alarmează: afirmațiile slabe se prăbușesc la prima analiză critică serioasă și trag după ele și afirmațiile adevărate. I-am aplicat testul pe care i-l vor aplica și oponenții ei. E mai bine să o facă un prieten mai întâi. (Afilierile și interesele mele sunt declarate explicit în textul de mai jos).

Ce ar trebui să se întâmple în continuare. Ar trebui obținută o încrucișare a datelor de la recensământ (țara de naștere vs. pașapoarte deținute), astfel încât majoritatea românilor naturalizați să nu mai lipsească din statistici. Este nevoie de o metodologie fiscală netă reală, sau altfel trebuie renunțat cu totul la astfel de titluri pompoase. Orice viitor raport ar trebui să includă capitolele „grele” – alegerile, rata de încarcerare, infracțiunile motivate de ură – redactate de oameni care au mandatul comunității și care și-au declarat interesele.

Detaliat

În iunie 2026, Advisory Council on Romanian Diaspora in the UK (ACORD UK) și Universitatea Bournemouth au publicat raportul Contribuțiile Diasporei Românești la Economia și Societatea Britanică, un document avizat de ambasadorul României la Londra și de ambasadorul britanic la București. Ambasadorul britanic îl numește „prima relatare cuprinzătoare” a diasporei românești din UK și declară că avem, pentru prima dată, datele concrete pentru a dovedi contribuția comunității. Ambele afirmații sunt false, iar modul în care greșesc scoate la iveală un document cu probleme majore.

  1. Pretinde că reprezintă o comunitate pe care nu a consultat-o.
  2. Măsoară această comunitate cu instrumente care îi șterg în mod sistematic din statistici pe cei mai de succes membri ai săi.
  3. Prezintă o istorie care, în opinia sa, începe abia în 2014, ștergând 140 de ani de prezență românească în Marea Britanie, precum și cei mai grei 7 ani din viața comunității moderne.
  4. Refuză să privească orice eveniment sau set de date care ar complica această imagine festivă, ceea ce îl face complet incapabil să își îndeplinească singura misiune asumată: aceea de a combate „narațiunea ostilă”.

Asta nu înseamnă că raportul este lipsit de valoare. Capitolul despre NHS este riguros. Studiul de caz privind agricultura în pandemie vorbește onest despre exploatare. Dar un raport care se poziționează ca fundament (evidence-base) pentru elaborarea de politici guvernamentale destinate unei populații de jumătate de milion de oameni trebuie judecat după standarde academice, iar la acest capitol eșuează. Mai jos explic unde exact și de ce acest lucru contează enorm.

1. Pretenția de reprezentativitate

ACORD UK a fost înființată în 2025. Raportul o descrie ca pe o organizație independentă și apolitică, pentru ca doar două paragrafe mai jos să afirme că există pentru a „promova interesele comunității românești”. Cele două descrieri nu pot coexista. Advocacy-ul (promovarea intereselor) este o activitate legitimă. Cercetarea dezinteresată este, de asemenea, legitimă. O organizație trebuie să aleagă pe care o face într-un anumit document, iar acest document nu alege niciodată.

Problema și mai gravă se ascunde în expresia „consiliu consultativ” (advisory council). O organizație se ridică și afirmă că vorbește în numele unei circumscripții, iar pretenția capătă legitimitate doar dacă acea circumscripție (nu doar publicul cititor) o acceptă.

Publicul aici este format din două guverne. Circumscripția o reprezintă cei peste 550.000 de oameni care nu au fost niciodată consultați printr-o metodologie prezentată în raport. Nu există nicio dovadă că zecile de organizații, biserici sau platforme media pe care raportul le inventariază au fost invitate să revizuiască sau să susțină concluziile trase în numele lor.

Un corp de zece profesioniști desăvârșiți are tot dreptul să publice o cercetare, dar nu este îndreptățit să se erijeze în vocea consultativă a comunității fără să menționeze onest această distincție.

Pretenția că ar fi o „premieră” agravează situația. Propriile note de subsol ale raportului o demontează. Ruxandra Trandafiriu, unul dintre autorii raportului, a publicat o carte pe domeniu încă din 2013. Migration Observatory a produs rapoarte despre această populație timp de un deceniu. Chiar și Foreign Office a avut o serie de bloguri despre români în 2015. Acesta nu este un „prim raport cuprinzător”, ci o sinteză apărută ulterior, construită pe un teren pregătit deja de alții, lucru pe care nu îl recunoaște.

2. Omisiunea cetățeniei: cum datele îi șterg pe cei de succes

Iată cel mai grav eșec de măsurare al raportului. Aproape fiecare set de date esențial din document este definit de naționalitate (date HMRC, date NHS, EU Settlement Scheme). Acum, gândiți-vă ce face naturalizarea unui om din aceste baze de date. În ziua în care un rezident născut în România devine cetățean britanic, dispare din absolut toate statisticile. Dosarul lui trece în statistica britanică. Directoriatul la Companies House devine britanic.

Aproximativ 100.000 de români au dobândit cetățenia britanică în ultimul deceniu. Procesul necesită ani de rezidență, teste de engleză, taxe și integrare solidă. Cu alte cuvinte, bazele de date bazate pe naționalitate nu pierd români din media statistică; ele pierd, în fiecare an, crema distribuției – medicii, directorii, antreprenorii, inginerii, adică oamenii care au ajuns aici înainte de 2007 și și-au clădit o carieră.

Ce face acest lucru cu cifrele raportului:

  • Salariul mediu: Când compari media salariilor românilor (2.427 £) cu cea britanică (2.555 £) și declari un succes, omiți că toți românii cu vechime și salarii de top, care s-au naturalizat, au părăsit statistica. Media reală a celor născuți în România este mult mai mare, dar raportul o ignoră.
  • Antreprenoriat: Când citezi un grup de construcții de 58 de milioane de lire sterline fondat de români, dar recunoști (într-un singur loc) că apar ca britanici pentru că s-au naturalizat, identifici o problemă sistemică, dar o tratezi supericial.

Sir George Iacobescu (artizanul Canary Wharf) a fost înnobilat. Soprana Nelly Miricioiu, balerina Alina Cojocaru, avocata de succes Dana Denis-Smith – nicio statistică bazată pe naționalitate nu le vede. Raportul transformă cel mai de succes segment al comunității într-un gol statistic, iar a doua generație (copiii români născuți britanici, precum campioana de tenis Emma Răducanu) adâncește și mai mult această problemă. Soluția era încrucișarea datelor privind țara de naștere cu cele despre pașapoarte deținute la recensământul din 2021. Această coroborare a fost însă ignorată.

3. Erori de calcul

Dacă punctul orb al cetățeniei micșorează realizările, celelalte mari decizii ale raportului inflamează artificial numerele.

  • Granturile nu sunt oameni. Afirmația că „peste 1,3 milioane de români dețin un statut EUSS” este demontată chiar de raport. 660.763 statuturi „settled” plus 724.515 „pre-settled” însumează dosare aprobate, din care sute de mii sunt, de fapt, tranziții de la un statut la altul ale acelorași persoane.
  • Problema fiscală. Să arăți că românii au contribuit cu 2,399 miliarde de lire din taxe, față de doar 184 milioane din Tax Credits și 172 milioane Child Benefit, este o iluzie. Această balanță omite Universal Credit (sistemul care exact atunci înlocuia vechile ajutoare) și omite asistența pentru chirie, costurile de sănătate și educație. Prima persoană critică care citește asta va demonta argumentul instant, iar prețul îl va plăti comunitatea, în numele căreia a fost construit raportul.
  • Omiterea exodului studențesc. Raportul notează ca fapt divers existența a 2.435 de studenți români în 2024-2025. Contextul real? În 2019-2020 erau 10.830. Este un colaps de 73% generat de Brexit, iar prezentarea acestor resturi ca pe o cifră brută de „contribuție” este selecție manipulativă (curation).

4. Opt decenii înainte de date: Istoria pe care raportul o sare

Istoria din raport îi acordă Reginei Maria patru paragrafe, Regelui Charles al III-lea trei, iar Regelui Mihai I doar o propoziție. Astfel, șase decenii de viață românească în Marea Britanie și una dintre cele mai importante povești UK-România ale secolului XX sunt comprimate într-o paranteză.

Trecerea sub tăcere:

  • Moses Gaster, expulzat din România în 1885, a devenit rabinul șef al comunității sefarde din Marea Britanie. David Mitrany a fondat funcționalismul, teoria care a stat la baza integrării europene.
  • Inginerii Henri Coandă și George Constantinescu au lucrat pentru Marea Britanie în timpul Primului Război Mondial.
  • Vera Atkins a fost ofițer de informații în SOE în Al Doilea Război Mondial, trimițând agenți în Franța ocupată. Ion Rațiu a construit coloana vertebrală instituțională a exilului la Londra.
  • Nu apar nicăieri nici dirijorii și soliștii: Radu Lupu, Constantin Silvestri, Mindru Katz, sau chiar scenografa Maria Björnson (născută Maria Prodan, care a desenat decorurile pentru Fantoma de la Operă).

Să nu mai vorbim despre Regele Mihai I. Lovitura sa de stat de la 23 august 1944 a scurtat războiul din Europa, salvând mii de vieți britanice. Ulterior, România a fost predată sovieticilor de Winston Churchill pe acel faimos „șervețel” de la Moscova. Mihai a fost exilat, a trăit o vreme crescând găini în Anglia și ulterior a devenit o figură esențială în lobby-ul care a adus România în NATO și UE. Acel lobby a creat posibilitatea ca cei 500.000 de români de azi să trăiască în UK. Iar acest raport îi dedică o singură frază.

5. Anii de blocaj (2007-2013) și eșecul prognozelor

Între 2007 și 2013, românilor le-a fost restricționată piața muncii din UK. Raportul transformă acei șapte ani de statut european de „mâna a doua” într-un fel de accident administrativ care a dus la o „învățare antreprenorială forțată”, omițând politica și efortul comunității de a lupta pentru drepturi egale.

Omite, de asemenea, războiul mediatic. MigrationWatch prevedea atunci o avalanșă de 50.000 de sosiri pe an, generând o panică tabloidă generală. S-a dovedit că realitatea a depășit chiar și cifrele „alarmiste”, demonstrând cât de profund au eșuat instituțiile britanice de analiză, care pur și simplu nu au vrut să prezinte o prognoză oficială. Orice raport serios care vrea să sfătuiască guvernul britanic astăzi trebuie să auditeze acel eșec monumental, nu să-l ascundă.

6. Legitimarea ostilității (2009-2025)

Raportul susține că dorește să combată imaginea negativă a românilor, dar nu analizează evenimentele nefericite prin care a trecut comunitatea. Tace despre atacurile din iunie 2009 de la Belfast, când o sută de romi români au fost alungați din case sub ploaia de pietre și amenințări. Tace despre cum, în 2014, un lider britanic (Nigel Farage) a spus că ar fi îngrijorat dacă i s-ar muta români pe stradă. Tace despre atacurile incendiare din Norwich, post-Brexit, și despre recentele revolte din iunie 2025 din Ballymena, unde imigranți vorbitori de limba română și-au văzut din nou casele atacate.

Când ignori abuzurile, oferi de fapt un serviciu de PR (Relații Publice), nu oferi analize de politici publice.

7. Alegerile pe care raportul refuză să le discute

Documentul laudă românii pentru prezența la vot. Omite însa, și de această dată, momentele care ne definesc politic. În primul rând, trauma din 2014, când mii de români au stat la cozi interminabile în Londra, declanșând căderea a doi miniștri și influențând decisiv scorul final.

În al doilea rând, raportul ignoră complet criza din 2024-2025. Când Curtea Constituțională a anulat alegerile, unde candidatul controversat Călin Georgescu a obținut aproximativ 70-75% din voturile diasporei din UK și din Vest, purtat de un efort masiv de influență pe social media.

ACORD UK dedică un întreg capitol luptei cu dezinformarea, dar ascunde cel mai grav atac informațional documentat recent la adresa comunității pe care o descrie. Omițând comportamentul real (și incomod) al diasporei, documentul funcționează ca un simplu comunicat de presă.

8. Cazurile dificile pe care un reprezentant trebuie să le argumenteze

A refuza să te uiți la cifrele care îi prezintă pe români într-o lumină proastă te lasă complet dezarmat exact acolo unde ești atacat. Dacă vrei să combați narațiunea „infractorilor” și a „traficanților”, prezintă datele: raportează victimele traficului din National Referral Mechanism și arată situația încarcerărilor.

Un calcul demografic de bază demonstrează clar că românii, având o populație predominant tânără și activă (structura care în mod normal umple închisorile peste tot în lume), au în realitate o rată de încarcerare situată mult sub estimările statistice. De ce lasă ACORD UK terenul gol taberei ostile, în loc să facă o simplă și onestă analiză de date?

9. Ce ar presupune o analiză credibilă

Soluțiile nu sunt nici scumpe, nici greu de implementat:

  1. Cuantificarea naturalizaților: Corelarea recensământului din 2021 (țara de naștere) cu pașapoartele deținute, pentru a-i vedea în sfârșit pe toți cei asimilați.
  2. Descompunerea scăderii locurilor de muncă: Separarea exodului real (plecările din UK) de efectul naturalizării.
  3. O metodă fiscală reală: Calcularea netă, care să includă ambele părți ale balanței.
  4. Un capitol istoric demn de acest nume: Care să arate rădăcinile noastre încă din anii 1880 și cauzele profunde ale migrației noastre.
  5. Un capitol despre siguranța comunității: Cu analiza crimelor motivate de ură și a vulnerabilităților.
  6. Alegerile pe bune: Analiza comportamentului electoral real al diasporei, oricât de incomod ar fi.
  7. Un mandat real: Consultare și sondare autentică a comunității înainte de a o reprezenta.
  8. Transparență: Declararea intereselor și revizuirile de tip peer review.

Concluzie

Prezența românească în Marea Britanie nu este o poveste care a început acum 12 ani. Este o prezență care pornește de la intelectualii alungați în anii 1880, trece prin liderii diplomației și științei din Primul Război Mondial, ajunge la Regele care a scurtat războiul dintr-o singură mișcare și la exilații care au ținut vie vocea României libere pe frecvențele BBC timp de 70 de ani.

Implică arhitecți, medici, artiști de geniu și oameni de afaceri care, în timp, au devenit britanici cu acte și au dispărut din statistici, dar care se consideră încă, în primul rînd, români.

Această poveste conține totodată abuzurile din anii de restricții, nopțile în care au zburat pietre prin ferestre în Belfast, dar și generația nouă de copii perfect integrați.

Raportul lansat de ACORD UK și Universitatea Bournemouth anulează această profunzime. Este un efort de advocacy frumos ambalat, cu câteva oaze de bună intenție, dar subminat de o pretenție de reprezentativitate fără mandat, de măsurători care șterg performanța de vârf, de un vid istoric și de "politica struțului" atunci când vine vorba de numere sau evenimente incomode.

Comunitatea noastră merită mai mult de atât. A petrecut un secol dovedind că este capabilă să construiască lucruri solide și durabile. Reprezentativitatea nu se auto-asumă, se câștigă. Iar a prezenta dovezi înseamnă a folosi o metodă riguroasă, nu un filtru roz.

Declarația autorului: Autorul a fondat în anii 2000 unele dintre site-urile web, ghidurile și registrele comunitare descrise în secțiunea istorică a acestui articol.

Surse:

Articolul original: https://www.cherciu.com/who-speaks-for-the-romanian-diaspora.html
Critica (PDF): https://cherciu.com/who-speaks-for-the-romanian-diaspora-acord-report-critique.pdf
Raportul Acord UK: https://www.acord.uk/wp-content/uploads/go-x/u/245fcc78-2a1d-4df7-90d7-701d0a5e17c3/The-Romanian-Diasporas-Contributions-to-the-British-Economy-and-Society_Report.pdf